O inima vesela este un bun leac, dar un duh mahnit usuca oasele – studiile o confirma

De-a lungul timpului au fost facute multe asocieri si recomandari in ce priveste fericirea\optimismul si starea de sanatate fizica. Cu siguranta ati auzit ca starea de spirit conteaza si ea in vindecare sau in recuperarea mai rapida in urma unei boli.

Deunazi, mi-am amintit de conceptul „Blue Zones” (1), un termen ce descrie cinci regiuni de pe Pamant unde oamenii au cea mai ridicata speranta de viata. Pe langa alimentatia sanatoasa si exercitiul fizic regulat, au fost si alte caracteristici comune: nivel scazut de stres, angajarea in activitati sociale, o viata de familie implinita, activitati religioase constante. Si toate astea duc la un echilibru psihic deosebit, la o stare de multumire si fericire. Sa fi fost intamplator sau chiar conteaza si asta atunci cand vrei sa fi sanatos si sa ai o viata mai lunga ?

Ce e drept, traim intr-o lume din ce in ce mai agitata si e greu sa ramai impasibil la tot ce ti se intampla direct sau mai putin direct. A avea o sanatate emotionala buna intra si in definitia OMS a sanatatii individului. Asta nu inseamna o permanenta stare de beautitudine, ci multumirea de sine si capacitatea de a gestiona cu calm si optimism diferitele situatii prin care te poarta viata.

Ce este interesant la aceste aspecte – stiinta o confirma prin cateva studii efectuate, cu rezultate surprinzatoare.

  • in 1999 s-a facut un studiu ce a examinat respitalizarea dupa operatia de bypass coronarian. Persoanele optimiste au avut un risc mai mic de complicatii ce necesitau o noua internare, fata de cei pesimisti. (2)
  • un studiu din 2004 a aratat ca grosimea intimei carotidiene (un indice predictiv al aterosclerozei) a crescut la cei pesimisti, raportat la cei declarati optimisti, unde nu s-au observat modificari importante – evaluarea fiind facuta la o distanta de 3 ani (3)
  • o analiza efectuata pe mai mult de 5000 de persoane a aratat o asociere clara intre optimism si sanatatea cardio-vasculara. Cei cu o viziune mai buna asupra vietii au avut un risc de doua ori mai mic de a suferi evenimente cardio-vasculare, fata de cei pesimisti (4)
  • un studiu din 2006 pe 193 de voluntari sanatosi a evaluat raspunsul organismului cand a fost expus la virusul gripal si respectiv un rinovirus comun. Rezultatele au aratat ca cei care se caracterizau ca fiind optimisti, increzatori, au contractat in proportie mai mica infectia si au avut simptome mai usoare, comparativ cu cei anxiosi, depresivi (5)
  • in 2009 s-a efectuat o meta-analiza pe 83 de studii ce evaluau optimismul si fericirea pacientilor si gradul de recuperare in cancer, nivelul sistemului imun, durerea, etc. Rezultatele au fost evidente si au aratat (dupa ajustarea pentru factorii psiho-sociali si nevroze), ca o atitudine vesela si plina de speranta are efecte pozitive asupra starii de sanatate
  • nu in cele din urma, iata si ce a aratat unul din cele mai mari studii efectuate – cu peste 97000 de femei. Toate erau sanatoase la inrolarea in studiu (fara cancer sau boli cardiovasculare). Rezultatele au fost evidente la finalul celor 8 ani de studiu: femeile optimiste au fost mai putin predispuse la a dezvolta boala arteriala coronariana, au avut un risc mai mic de deces de cauza cardiaca si o mortalitate mai mica de toate cauzele. Spre exemplu, subiectii pesimisti au avut un risc de mortalitate cardiaca cu 30% mai mare. (6)

Studiile si concluziile lor sunt evidente si foarte clare. Starea noastra de sanatate fizica este profund influentata de starea psihica. In plus, o persoana optimista, fericita va face mai des alegeri sanatoase in ce priveste stilul de viata.

Si iata ca ceea ce inteleptul Solomon scria acum mai bine de 2800 de ani, stiinta medicala o dovedeste cu prisosinta: „O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbe 17)

Daca nu sunteti deja o persoana optimista si increzatoare, acum aveti motive in plus sa va dezvoltati in aceasta directie.

Va doresc o viata traita din plin si o inima cat mai vesela!